Share

De ziua binecuvântată de 14 octombrie, Iașiul a mai avut loc un alt moment plin de bucurie și emoție 

Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași a găzduit tradiționala Seară a Valorilor, parte a Sărbătorilor Iașului dedicată omagierii personalităților locale și nu numai.
În debutul Serii Valorilor, Imnul de Stat al României a fost interpretat de Corul „Byzantion”, care a primit și o diplomă de excelență pentru cei 20 de ani de activitate. Ca și în anii trecuți, Seara Valorilor a inclus mai multe categorii de premii, care au fost înmânate de către primarul Mihai Chirica.

Posted by Stiri Buna Dimineata on Samstag, 14. Oktober 2017

„Seara Valorilor”, devenită deja o tradiție,  a celebrat pe ieșenii – și nu numai – care s-au remarcat grație unor realizări deosebite în domeniile culturii, educației, științei, artei, economiei sau implicării civice.

„Pentru mine, ca primar, este o bucurie, dar și o datorie de onoare să aduc, în numele comunității, un omagiu acelor personalități care fac cinste Iașului și țării noastre”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„La evenimentul din această seară m-am simțit foarte emoționant pentru că este un mod prin care comunitatea ieșeană și-a arătat dragostea față de noi militarii, cei care spunem Iașului „acasă”. Într-adevăr, am fost și suntem parte la diferitele manifestări prilejuite de centenarul războiului de întregire. Anul acesta am reușit împreună cu colegii mei, cu binecuvântarea mitropolitului Teofan, cu sprijinul Primăriei Iași și a Primăriei Slănic Moldova să ridicăm două însemne a cinstei și a recunoștinței pentru eroii regimentului nostru care au căzut pe câmpurile de luptă acum 100 de ani”, a declarat Col. Dr. Dragoș Iacob, Comandantul Garnizoanei Iași.

„A fost un eveniment frumos. M-am bucurat că am participat și mă bucur că sunt reprezentantul Asociației ASCOR. Sper că acesta să fie un început al activității noastre și să aibă în continuare activitate, ASCOR face 28 de ani de activitate în Iași, dar și pe plan național, a declarat Emanuel Buta,  reprezentant al Asociației Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR)

„Am fost foarte emoționant în această deosebită seară, nu mai am cuvinte, a declarat Ioan Caproșu, prov. univ. dr. , profesor emerit și membru de onoare al Academiei Române.

„Este o onoare pentru noi. E o instituție prin care promovăm, de fapt, un simbol al țării: timbrul. Aici la Iași, la felia timpului s-a născut prima marcă poștală românească. Este foarte onorant deoarece prețuim continuitatea, a declarat Cristina Popescu, Director General RomFilatelia;

Citeste si   Ludovic ORBAN: 14 SECUNDE DE TĂCERE când a fost întrebat despre POSIBILA întoarcere a lui CHIRICA la PSD

„A fost un eveniment frumos. M-am bucurat că am participat și mă bucur că sunt reprezentantul Asociației ASCOR. Sper că acesta să fie un început al activității noastre și să aibă în continuare activitate, ASCOR face 28 de ani de activitate în Iași, dar și pe plan național, a declarat Emanuel Buta,  reprezentant al Asociației Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR)

Lista premiilor oferite în cadrul Serii Valorilor:

Cetățenii de Onoare:
1. Prof. Univ. Dr. Cătălina Arsenescu Georgescu;
2. Dr. Christache Zanoschi;
3. Prof. Univ. Dr. Ioan Caproșu, istoric;
4. Maestrul Dionisie Vitcu;
5. Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România.

Citeste si   Florin VORNICU: ”BĂLAN a avut grija să-și ocupe POSTUL de la PSD cu un om de-a lui, CÂINE CREDINCIOS,care îi lustruiește pantofii STĂPÂNULUI”

Premiile Centenar:

1. Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
2. Preasfinția Sa Petru Gherghel, Episcop de Iași;
3. Acad. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Duca, Președintele Academiei de Științe din Republica Moldova;
4. Acad. Prof. Univ. Dr. Gheorghe Țîbîrnă, Președintele Societății Științifico-Practice a Oncologilor din Republica Moldova;
5. Prof. Univ. Dr. Vasile Grozav (Republica Moldova);
6. Scriitorul Vasile Tărâțeanu (Cernăuți, Ucraina);
7. Cristina Popescu, Director General RomFilatelia;
8. Col. Dr. Dragoș Iacob, Comandantul Garnizoanei Iași;
9. Dr. Aurica Ichim, Directorul Muzeului Unirii Iași;
10. Dr. Sorin Iftimi, Muzeograf – Complexul Muzeal „Moldova” Iași;
11. Prof. Univ. Dr. Ioan Agrigoroaiei, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași;
12. Ion M. Ioniță, Redactor-șef al revistei „Historia”;
13. Dorin Matei, Director al revistei „Magazin Istoric”.

Citeste si   Activități în sistem integrat în județul Iași pentru prevenirea și limitarea infectării cu SARS-CoV-2

Premiile Speciale:

1. Florin Morariu – pentru spiritul civic și curajul de care a dat dovadă în timpul atentatului terorist de la Londra (iunie 2017);
2. Prof. Univ. Dr. Grigore Tinică – pentru efortul permanent de promovare a școlii ieșene de medicină și prin organizarea, la Iași, a unuia dintre cele mai prestigioase congrese de chirurgie vasculară;
3. Asociația Studenților Creștin Ortodocși (ASCOR) – pentru excelenta organizare la Iași a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși;
4. Asociația „Casa Share” – pentru activitatea socială desfășurată în sprijinul persoanelor defavorizate;
5. Gabriela Moga Lazăr – pentru îmbogățirea patrimoniului cultural al Iașului.

Premiul „Excelența în Afaceri”:

1. Bogdan Pițigoi – pentru perseverența de care dă dovadă în întreprinderea sa de a face din Iași un veritabil pol al afacerilor din România.
Premiul „Vasile Pogor” – oferit de Academia Română, filiala Iași:
1. Acad. Constantin Corduneanu.
Premiul „Vanda Condurache”:
1. Publicistul Viorel Ilișoi

Finalul acestui eveniment s-a încheiat cu mese special amenajate, bucurie și recunoștință față de valorile premiate în zi de sărbătoare.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ