Share

Povestea Pro România, partidul al cărui președinte actual este Victor Ponta, a început în 2017. Atunci, Daniel Constantin, proaspăt demisionar din ALDE, și-a lansat noua formațiune, al cărei scop declarat era să facă politică altfel. La vremea respectivă, Victor Ponta era încă în PSD, dar într-o poziție din ce în ce mai marginală și antagonistă cu noua echipă din jurul lui Liviu Dragnea.

Citeste si   Guvernul a decis că firmele pot să-și plătească taxele până la Crăciun. Măsurile pentru eșalonarea datoriilor

 

În iulie 2017, când tot miniștrii din cabinetul PSD, mai puțin premierul Sorin Grindeanu, și-au dat demisia, Ponta a acceptat postura de secretar general efemer al unui guvern care nu mai exista. Gestul a atras excluderea sa din PSD, iar Victor Ponta și-a putut oficializa relația cu Pro România.De aici, și până la mazilirea prietenului său nu a mai fost decât un pas. În 2019, în urma unor neîntelegeri privind acordarea votului pentru Guvernul Orban, Daniel Constantin și-a anunțat demisia din propriul partid.“Vreau să vă spun cum i-am spus și lui Victor Ponta. Am avut o discutie telefonică cu dânsul. Dacă va considera că asta trebuie făcut, să nu îi pună pe colegii din Pro România să demita un președinte fondator. La prima sedință, atunci când o să le explic colegilor ce s-a întâmplat, o să-mi prezint demisia din toate funcțiile,” a precizat, la vremea respectivă, Daniel Constantin.

Citeste si   Marcel Ciolacu: "Este nevoie rapid de un pact pentru Sănătate, pe care toate partidele să și-l asume ferm"

Pro România nu a existat la ultimele alegeri parlamentare, din anul 2016. Cu toate astea, până în mai 2019, formațiunea avea 21 de deputați, majoritatea cooptați de la Partidul Social Democrat. 

 


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ