Share

Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

El a transmis condoleanţe familiilor pacienţilor care au murit în incendiul de la spitalul din Piatra Neamţ.
 

“Sunt alături de familiile îndoliate şi le urez, încă o dată, multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat imediat şi vreau să transmit respectul meu şi aprecierea pentru tânărul medic Cătălin Denciu, care şi-a pus în pericol propria viaţa pentru a salva alte vieţi”, a arătat şeful statului.

În acest sens,

 » citește mai departe


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ