Share

 

„Deocamdată, nu avem niciun motiv să credem că numărul de infectări crește exponențial. Dar, oricum, situația este fluidă, cum se spune. Trebuie să urmărim foarte atent evoluția. Din acest motiv, nu pot să vă spun nici eu, nici premierul, nici ministrul Sănătății care va fi situația peste două sau peste trei sau peste cinci săptămâni, dar, cu toții sperăm ca, prin măsurile luate, nu să se extindă exponențial epidemia, ci să se reducă numărul de infectări noi, zilnice, să avem posibilitatea să declarăm măsuri care fac procedura de alegeri sigură.

Citeste si   Alegeri locale 2020. Reguli de bază pentru evitarea riscului de infectare cu noul coronavirus

În condițiile în care lucrurile merg rezonabil mai departe, eu sunt de părere că se pot organiza alegeri. Nici aceste alegeri nu vor fi ca până acuma, când fiecare merge, votează, nu-i nicio problemă. Se va purta masca, se va sta la o distanță rezonabilă unul de altul și așa mai departe. Deci, vor fi reguli speciale, dar ele pot fi ușor respectate și în acele condiții alegerile se pot organiza în relativă siguranță”, a explicat șeful statului, miercuri, în conferința de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Citeste si   Ultimul mesaj al lui Klaus Iohannis înainte de alegeri: ”De cei care vor câștiga depinde ca școala și spitalul să fie modernizate”


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ