Share

Astăzi, în cadrul rubricii ”Interviul săptămânii”, îl avem alături de noi pe domnul Dan CAŞCAVAL, rectorul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași.

Rectorul Dan CAŞCAVAL a absolvit Institutul Politehnic Iaşi, Facultatea de Tehnologie Chimică, Specializarea Tehnologia substanţelor organice (1984-1989), este de meserie inginer chimist, iar în prezent ocupă funcția de Rector al Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iași.

”Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, a devenit una dintre cele mai vechi instituții universitare”

Rep: Domnule rector, aș dori să discutăm despre atuurile pe care le are Universitatea TehnicăGheorghe Asachi” din Iași, având în vedere faptul că face parte din categoria celor mai de seamă universități tehnice din România.

D.C:  Nu trebuie să uităm faptul că, Universitatea TehnicăGheorghe Asachi” din Iași, sau Politehnica ieșeană, așa cum este cunoscută, s-a dezvoltat pe bazele celui mai vechi învățământ de inginerie, din România, un învățământ creat în urmă cu 207 ani, de către Gheorghe Asachi.

Cu alte cuvinte, prima școală de inginerie, cunoscută la vremea aceea, drept  Inginerie botanică, a fost înființată la Iași. Având origini în această școală, Universitatea TehnicăGheorghe Asachi”, a devenit una dintre cele mai vechi instituții universitare, ce promovează învățământul ingineresc, din România.

“Prima școală de inginerie, cunoscută la vremea aceea, drept Inginerie botanică, a fost înființată la Iași”

În România, există 5 universități cu profil pur tehnic, membre ale Alianței Române a Universităților Tehnice, iar comparativ cu aceste prestigioase instituţii, universitatea ieșeană, are avantajul de a se situa într-o zonă economică, puternic dezvoltată la momentul actual.

Dacă în urmă cu câțiva ani, regiunea Moldovei, era subclasată, iar activitatea studiilor tehnice, era trecută într-un con de umbră, astăzi, putem sesiza cum foarte mulți investitori, se deplasează către această regiune, ceea ce a dus, în mod implicit și la creșterea numărului de candidați la Studiile universitare de licență.

Un al treilea aspect, care reușește să ne diferențieze de restul universităților tehnice existente, constă în diversitatea vârstei cadrelor didactice, care s-au adaptat modului de percepție actual, iar acest lucru, face ca tipul de interacțiune cu studenții, să fie foarte variat, înțeles și apreciat de către aceștia.

Rep: Domnule rector, ținând cont de faptul că dvs. sunteți și membru al Consiliului de Finanțare a Învățământului superior, aș dori să vă întreb, cum priviți dvs. relația dintre autorități și universități?

D.C: Țin să precizez faptul că, acest consiliu este unul consultativ, care propune strategii Ministerului Educației, aprobate sau nu, ulterior.

 ”România are nevoie, în medie, de 200.000 sau 400. 000 de ingineri”

Din experiența mea în acest sens, am remarcat buna comunicare dintre Ministerul Educației și Consiliu. Propunerile Consiliului de Finanțare a Învățământului superior: de modificare a alocației per student şi de modificare a grantului doctoral sau de introducere a proiectelor de dezvoltare instituțională, au fost susţinute de Minister.

Ministerul Educației, este condiționat de Ministerul de Finanțe, iar sub acest aspect, putem vorbi despre o dublă relație: o bună relație a universităților cu Ministerul Educației și o relație a universităților cu Ministerul de Finanțe, bazată pe restricțiile impuse de bugetul României.

Rep: Ce ne puteți spune despre contextul educațional actual? Aș dori să discutăm, în mod special, despre situația universităților tehnice.

D.C: Semnalele venite dinspre partenerii noştri din zona socio-economică, reprezintă o confirmare a faptului că Universităţile Tehnice, sunt avantajate la momentul actual.

Conform statisticilor actuale, România are nevoie, în medie, de 200.000 sau 400.000 de ingineri, o cifră extrem de importantă. Dezvoltarea economică a României, este posibilă doar cu ajutorul științei învățământului tehnic.

“Președintele Klaus Iohannis, referindu-se la învățământul universitar, a susţinut, că este nevoie să dezvoltăm un învățământ tehnic dual”

Mai mult decât atât, cu prilejul ultimei întâlniri de la Palatul Cotroceni, în cadrul proiectului ”România educată”, Președintele Klaus Iohannis, referindu-se la învățământul universitar, a susţinut, că este nevoie să dezvoltăm un învățământ tehnic dual, firește, într-un parteneriat între universități și companii.

Rep: Care credeți că este gradul de implicare al studenților în procesul educațional?

D.C: Comunicarea cadrelor didactice cu studenții este una foarte bună, deoarece,  aceștia din urmă, sunt cei care o inițiază.

De altfel, studenții se preocupă tot mai mult de activitățile extracurriculare, de promovare a Universității, iar de cele mai multe ori, ei solicită implicarea în ”viața universității”.

 ”Avem 3 mari proiecte de reabilitare a clădirilor Universității”

Rep: În continuare, v-aș propune să discutăm despre  proiectele de seamă ale Universității.

D.C: Voi menționa proiectele importante, începute de-a lungul acestor 4 ani și care se află acum în curs de finalizare, desfășurare sau de evaluare.

Am început cu un proiect dedicat creării unui centru suport pentru scrierea și implementarea Proiectelor de cercetare, având  rolul de a facilita redactarea și implementarea proiectelor în Universitate.

“Un alt proiect important şi de durată este cel de reabilitare a Palatului Universitar”

De asemenea, avem trei mari proiecte de reabilitare a clădirilor Universității, este vorba despre trei facultăți. Unul dintre ele, în valoare de 17 milioane de lei, este deja contractat și se află în curs de desfășurare, iar momentan, ne aflăm în fază de precontractare pentru celelalte două, în final, suma ridicându-se la aproximativ 30 de milioane de lei.

Un alt proiect important şi de durată este cel de reabilitare a Palatului Universitar, unde, în afara celor două obiective istorice de renume, respectiv, Aula Magna ”Carmen Sylva” și Biblioteca ”Gheorghe Asachi”, funcționează și Facultatea de Electronică.

Mai avem în plan, realizarea unor spații de pregătire a mesei și de spălătorie, deoarece din cele 21 de cămine, au rămas 5, care nu beneficiază de aceste facilități.

Rep: Ce ar trebui să știe tinerii care își doresc o carieră în domeniul tehnic?

D.C: În primul rând, ar trebui să știe că profesia de inginer, este puternic remunerată, încă de la început, deși, din păcate, regiunea Moldovei, abia începe să prindă contur în ceea ce privește existența unor locuri de muncă bine plătite. Totuși, educația universitară este una completă, pe baza căreia, tinerii absolvenți, se vor putea adapta cu ușurință anilor ce vor urma în cariera lor.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ