Share

În cadrul unui video interviu Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe FLUTUR a detaliat investițiile din județ care au determinat creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Infrastructura rutieră a județului și sprijinirea agenților economici au fost două subiecte de interes pe care Gheorghe FLUTUR le-a prezentat în cadrul interviului.

Rep: Privind retrospectiv, ne puteți spune care au fost principalele realizări ale mandatului 2016 – 2020 care au avut ca obiectiv infrastructura rutieră?

E o temă de grad 0 pentru județul Suceava

Gheorghe FLUTUR: Infrastructura rutieră din partea de Nord-Est a României este o temă de grad 0 pentru județul Suceava,. Din păcate legătura cu țara și legătura cu Occidentul încă lasă de dorit, poate nu întâmplător aici s-a inițiat acel metru de autostradă ca un țipăt al sucevenilor că „vrem și noi”. Ca președinte de Consiliu Județean, am acționat pe cel puțin două direcții, prima direcție se referă la drumurile județene, a doua direcție este cea legată de drumurile naționale din județul Suceava și legătura cu țara și drumurile comunale.

Rep: Știm că v-ați luptat pentru A7 foarte mult timp, numai drumurile la București pentru inițierea acestui proiect important au fost nenumărate. Ce va ținut motivat pentru realizarea acestui proiect?

Dezvoltarea economică”

G.F: Dezvoltarea economică! Nu putem să avem în Suceava doar Mall-uri, trebuie să avem parcuri industriale și investitori. Investitorii nu vin sau vin puțini deoarece nu avem autostrăzi și drumuri rapide ca să transporte mărfurile. Gândiți-vă cât m-am luptat pentru centura Sucevei, pe care adversarii politici au amânat-o 6 ani de la finanțare. Centura Rădăuțiului care era semnată în 2012, 6 ani s-au pierdut, se lucrează masiv acum.

Citeste si   VEZI situația EPIDEMIOLOGICĂ din județ! La nivelul județului SUCEAVA se înregistrează un număr de 5068 de persoane declarate VINDECATE

Rep: Ne-ați vorbit de proiectul ”Un metru de autostradă” inițiat de Ștefan Mandache. Considerați că acel strigăt al Sucevei în momentul respectiv a avut un impact la nivel național, încât putem discuta astăzi despre A7?

Oricine pune umărul a fost binevenit și am salutat pentru a convinge”

G.F: Oricine a pus umărul a fost binevenit și am salutat acel proiect. Cred că demersurile au fost pragmatice, adică cei mai convingători au fost cei care au spus ”La capătul acestui drum vrem să facem dezvoltare economică!” și am făcut un parc industrial în Aeroportul Salcea.

Am făcut un cluster de industrie alimentară cu Universitatea Suceava, cu Primăria Suceava și Botoșani. Noi tot timpul, și cred că aici vocea administrației liberale de la Suceava a fost cea mai convingătoare să le explicăm celor de la București ”Nu uitați Moldova! Nu uitați Bucovina!” și nu au uitat.

Rep: Ați reușit să duceți la îndeplinire proiectele județului și niciodată nu ați uitat de relația cu primarii din județ, susținându-i pe fiecare în parte cu privire la proiectele pe care le-au inițiat. Cum s-a reușit acest lucru?

”Cu argumente și cu un Guvern ostil care nu înțelegea lucrurile sau care venea pe furiș la Suceava”

G.F: Cu argumente și cu un guvern ostil care nu înțelegea lucrurile sau care venea pe furiș la Suceava. Adică în cabane, noaptea, întâlnindu-se doar cu o anumită categorie de primari. Cu toate astea am făcut foarte multe demersuri și în țară și în străinătate. Am vorbit și cu Europarlamentari, și la Bruxel.. Însă nu am ținut cont de culoarea politică și cumva a fost o solidaritate între noi care este și astăzi și sper să o păstrez și în mandatul viitor.

Citeste si   S-a INAUGURAT LOCUL de JOACĂ din Parcul Central SUCEAVA

Rep: Privind în viitor la mandatul 2020 – 2024 ce proiecte majore de infrastructură se prefigurează pentru interconectarea județului Suceava sub aspect regional? Dar cu sudul, respectiv partea de Vest a României?

G.F: Toate sunt proiecte de dezvoltare economică a Sucevei. Trebuie să lăsăm orașele să aibă o viață socială mai liniștită, mai puțin tumultoasă scoțând firmele și parcurile industriale pe zona de centură,.

Eu văd aceste investiții în infrastructură cu un efect uriaș în dezvoltarea economică a județului Suceava, a Bucovinei cu ramuri de bază turismul, industria alimentară, industria ușoară, încălțăminte textilă dar și cu noi investiții în domeniul serviciilor sau atragerea de investitori pentru că Aeroportul s-a dezvoltat foarte mult. De aceea ne gândim și la un parteneriat mult mai strâns cu Cernăuțiul, să putem lua forță de muncă și de acolo.

Rep: Având în vedere perioada de criză în care ne aflăm și în care majoritatea persoanelor din HoReCa sunt grav afectate, care credeți că sunt măsurile optime pentru repornirea turismului bucovinean?

Citeste si   CAMPANIE europeană de CONȘTIENTIZARE a lucrătorilor și a angajatorilor cu privire la  beneficiile muncii DECLARATE

Pregătim Bucovina pentru un asalt al investițiilor masive în turism”

G.F: Revenirea foarte rapidă la normalitate! Acum dăm semne de intrare în normalitate inclusiv cu Spitalul Județean Suceava. Oamenii au nevoie de încredere.. Trebuie să întărim sistemul medical și să învățăm din ce s-a întâmplat în pandemie. Trebuie să avem o strânsă legătură cu medicii de familie, cu spitalele zonale din județ. Disciplina contează foarte mult.

În orice țară din lume, criza a însemnat investiții pentru a ne pregăti pentru vremuri mai bune. Ce facem noi acum? Pregătim Bucovina pentru un asalt al investițiilor masive în turism.

Rep: Pentru mandatul 2020 – 2024 vor exista inițiative majore de sprijinire a turismului în Bucovina pe care le veți iniția în calitate de Președinte al Consiliului Județean Suceava!

Îi asigur pe Suceveni că sunt un om puternic, m-am ridicat și mă duc până în pânzele albe pentru dezvoltarea Sucevei”

G.F: Îmi propun intrarea în normalitate a Sucevei și de aici încolo marile proiecte. Sper să dăm în funcțiune noul terminal al Aeroportului, să mărim capacitatea de procesare a pasagerilor. Avem două spitale: unul de copii și unul de boli infecțioase. P

e partea de infrastructură rutieră ne dorim să terminăm proiectele începute, iar cel mai mult aștept să băgăm buldozerele în construcția autostrăzii A7 și A14. Acesta este visul vieții mele! Dincolo de asta, în fiecare domeniu vrem dezvoltare. Pentru tineret ne dorim să aducem investitori de IT.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ