Share

Astăzi, în cadrul rubricii „Pacient în Iași”, o avem alături de noi pe Prof. Dr. Carmen DOROBĂȚ, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, care ne va vorbi despre un subiect dezbătut în România de mai bine de două luni și anume Coronavirus.

Reporter: În primul rând doresc să vă întreb dacă este sau nu, justificată temerea populaţiei cu privire la CORONAVIRUS?

Carmen DOROBĂȚ: „Nu ar trebui să ne fie frică de coronavirus, mai mult decât de gripă”

Prof. Dr. Carmen DOROBĂȚ: Trebuie să vă spun că ceea ce este sigur, constă în faptul că nu ar trebui să ne fie frică mai mult decât de gripă și aici pot face o paranteză, că numărul cazurilor de gripă în acest an este mult mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, aproape cu 100 de persoane mai mult, iar numărul de decese este aproape dublu.

Dacă anul trecut am avut 5 decese, anul acesta avem 9 decese, dintre care două persoane erau tinere și nu aveau alte boli asociate. Deci, concluzia este că nu ar trebui să ne fie frică de coronavirus mai mult decât de gripa noastră sezonieră, care este mult mai prezentă decât anul trecut.

Rep: S-au vehiculat informații în media, potrivit cărora, noul tip de virus, COVID-19, ar fi mai contagios decât gripa. Cum comentați această afirmație?

C.D: Coronavirus-ul este un virus pe care noi nu îl cunoaștem foarte bine. Probabil din acest motiv există în rândul cetățenilor această temere și panică. Atât gripa cât și coronavirusul se transmite pe cale respiratorie și rapiditatea cu care se poate extinde infecția cu coronavirus fără îndoială determină specialiștii și Organizațiile Mondiale de Sănătate, să informeze corect cetățenii.

Citeste si   92.430 doze de VACCIN de la Pfizer ajung astăzi în ROMÂNIA! 11.700 doze vor ajunge și la IAȘI

Această contagiozitate este mare, dar calculând matematic, nu este atât de mare încât să depășească varicela și în nici un caz nu depășește rujeola. Și la nivelul Europei ca și la nivelul Chinei, putem spune că această nouă tulpină de coronavirus a mai fost discutată în istoria ultimilor 10 ani.

Rep: Putem lua acest tip de virus de la o persoană care nu prezintă simptome?

Carmen DOROBĂȚ: „Cele mai mari probleme le au persoanele vârstnice, peste 70 de ani și care au și alte boli asociate”

C.D: Există persoane care sunt purtători în general a agenților infecțioși și ca urmare pot fi sursă de transmitere pentru alte persoane. Dacă vorbim despre infecția cu coronavirus distanța maximă la care se poate transmite este de 2 metri, deci ar trebui să ne găsim la o distanță mai mică de 2 metri față de persoana contaminată pentru a ne îmbolnăvi.

Categoric dacă vorbim despre infecția cu coronavirus și noi medicii subliniem de nenumărate ori măsurile de protecție și prevenire pentru că prin aceste măsuri micșorăm, apariția și răspândirea acestei boli. Cele mai mari probleme le au persoanele vârstnice,  cele peste 70 de ani, și cele cu boli asociate.

Rep: Aș dori să discutăm despre măștile de protecție, deoarece foarte mulți oameni au achiziționat aceste măști într-un număr foarte mare. Cine ar trebui să poarte mască?

Carmen DOROBĂȚ: „Nu trebuie să purtăm mască de protecție când ne plimbăm în spațiul liber”

C.D: Nu trebuie să purtăm mască de protecție când ne aflăm în spațiul liber. Masca de protecție trebuie purtată mai ales de persoana care este bolnavă, deci acele persoane care se știu că au o viroză respiratorie, pot purta aceste măști în momentul în care ies în spațiul public.

Citeste si   842.300 de PERSOANE s-au programat pentru etapa a II-a de VACCINARE împotriva COVID -19

Noi ceilalți, am putea purta aceste măști când intrăm în spații închise și aglomerate cum ar fi aeroporturile. Săptămâna trecută, am primit un telefon de la un prieten care m-a întrebat dacă aș face o excursie în China, eu am răspuns categoric că nu, nu aș face o excursie în China, dar chiar dacă aș pleca într-un loc care presupune trecerea prin marile aeroporturi aș purta mască.

Rep: Cum putem ști dacă este coronavirus sau virusul gripal și care este simptomatologia?

Carmen DOROBĂȚ: „Tabloul este foarte apropiat, amândouă manifestându-se prind febră, dureri de cap, dureri articulare, lipsa poftei de mâncare”

C.D: Este foarte greu de făcut o deosebire între virusul gripal și coronavirus și vreau să menționez că până în momentul de față în cadrul Spitalul de Boli Infecțioase Iași nu am avut niciun pacient cu coronavirus.

Tabloul este foarte apropiat, amândouă manifestându-se prind febră, dureri de cap, dureri articulare, lipsa poftei de mâncare, o stare generală foarte afectată. În general, gripa dă o astfel de stare generală și nu te lasă să te ridici din pat pentru a desfășura activitatea pe care o faci de zi cu zi.

În ceea ce privește coronavirusul, nu putem fi atât de siguri, având în vedere că nu am avut în arealul nostru geografic atât de multe cazuri, pentru a trage o concluzie cu privire la acest virus.

Rep: Este pregătit Iașul în cazul unei epidemii de CORONAVIRUS?

Carmen DOROBĂȚ: „În Iași am avut de asemenea suspecți care au fost infirmați”

C.D: Probabil că strategia pe care am discutat-o la nivelul Iașului, este creionată. Domnul Conf. Dr. al Direcției de Sănătate Publică Iași, domnul Indrei a fost în permanență legătură cu noi, oră de oră, pentru a ne informa și al informa cu privire la evoluția situației.

Citeste si   Top 8 avantaje ale CUMPĂRATULUI de produse electronice ONLINE

În Iași am avut de asemenea suspecți care au fost infirmați. Pentru că sunt un Centru Regional urmărim acest fenomen și îl vom trata în toată zona de nord-est a României.

Rep: Având în vedere că oamenii vor urmări cu interes acest material și vor lua în calcul mesajul transmis de dumneavoastră, deoarece sunteți o persoană specializată. Aveți un mesaj pentru cei care nu au fost informați corect și cărora le este frică în continuare de acest virus?

Carmen DOROBĂȚ: „Plimbarea în aer liber aduce un beneficiu pentru căile respiratorii”

C.D: Trebuie să vă spun că izolarea aceasta trebuie foarte bine înțeleasă deoarece izolarea la domiciliu impusă anumitor persoane a fost abordată deoarece acele persoane puteau fi purtători a acestui virus ori puteau fi în perioada de incubație.

Nu este vorba în niciun caz să nu ieșim în aer liber pentru că plimbările în aer liber nu sunt cele care declanșează acest virus. Plimbarea în aer liber aduce un beneficiu pentru căile respiratorii și am atras atenția că acest virus se poate transmite de la om la om în momentul în care avem în contact distanță mai mică de 2 metri.

Spălatul pe mâini cu apă și săpun ori de câte ori este cazul este absolut necesar. În felul acesta vom trece și peste această perioadă care nu face plăcere vieții normale și în general cetățenilor. Cu ajutorul nostru, a celor care sunt bine pregătiți, vom trece și peste acest fenomen din punct de vedere medical și epidemiologic.


Share
DISTRIBUIȚI
Redactor-Șef al Ziarului Buna Dimineața Iași. Experiență în domeniul administrației publice atât la nivelul instituțiilor publice de pe raza municipiului Iași cât și a UAT-urilor care își desfășoară activitatea la nivel județean! CONTACT: 0771.324.701 email: office.bunadimineataiasi@gmail.com sau office@bunadimineataiasi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ