Share

 

Nici după trei ani de la condamnare, Puiu Popoviciu n-a fost adus în țară. Găsit vinovat în dosarul ”Afacerea Băneasa”, el a primit șapte ani de închisoare, dar a plecat în Marea Britanie înainte de sentință. Ana Birchall spune că e doar o chestiune de timp până când Popoviciu va fi adus.

„Popoviciu, din punctul meu de vedere, este doar o problemă de timp până va fi adus acasă. Pe mandatul meu am câștigat împotriva lui, pentru că a făcut contestare. Deci cred că se judecă undeva în toamnă”, a declarat, joi, fostul ministru de Justiție Ana Birchall, invitată în emisiunea „Culisele statului paralel”.

Fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, și el condamnat și dat în urmărire, s-ar afla în Sardinia. În luna ianuarie 2020, Săvulescu s-a predat în Napoli, însă a fost eliberat după numai o săptămână, fără să fie extrădat în România.

Citeste si   Demisii în lanț din PSD, după ce un membru important a părăsit partidul

„Procurorul de caz trebuie să spună: Domne`, eu solicit interdicția de a părăsi țara sau controlul judiciar cu interdicția de a părăsi țara. Și nu mai zburdă așa”, a mai declarat Birchal, care a condus Ministerul Justiției, după Tudorel Toader, anul trecut, în ultimele șapte luni ale Cabinetului PSD Dăncilă.

Nici pe Alina Bica autoritățile nu au reușit să o aducă în țară. Asta deși s-au lăudat, acum câteva luni, că au prins-o în Italia. Dar judecătorii italieni au decis ca fosta șefă DIICOT să stea în arest la domiciliu până se va decide dacă va fi extrădată.

„Este ironia sorții! Alina Bica este exact persoana care a contribuit fundamental la Codul Penal și Codul de procedură penală pe care-l avem azi în vigoare. Multe prevederi de acolo sunt declarate neconsituționale. Unii se foloseau de deciziile CCR și-și atacau decizia în baza căreia se solicita aducerea în țară”, a mai precizat Birchall, joi, în emisiunea „Culisele statului paralel”.

Citeste si   Spor de COVID pentru medicii de familie la monitorizarea pacienților asimptomatici și cu forme ușoare, care nu vor mai fi internați

Încercarea de a obține aducerea în țară a fostului parlamentar Sebastian Ghiță a eșuat și ea.

„Eu sunt convinsă că s-au ajutat singuri sau prin anumite rețele. Probabil că s-a format și o rețea a fugarilor de lux”, consideră fostul ministru de Justiție Ana Birchall.

Autoritățile din Serbia s-au opus, iar fostul parlamentar a rămas în țara vecină. Între timp a fost anulat și mandatul emis pe numele lui. 

Și fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a scăpat printre degetele autorităților. Condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare, el nu a fost găsit pentru a fi dus în penitenciar.

„În primul rând, legat de acest domn Dragomir… Și-a pregătit minuțios fuga. Sub mandatul meu de ministru al Justiției, am obținut un document extrem de important, care probabil a cântărit în dovedirea vinovăției domniei sale – era un acord de vinovăție”, a mai spus Birchall.

Citeste si   Varujan Vosganian se retrage din Parlament: Simt că lumea politică de azi nu mi se potrivește

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall spune că legea nu este reglementată nici în confiscarea averilor celor care părăsesc țara după tunuri bănești.

„În Camera Deputaților, din decembrie 2017 este un proiect de lege privind confiscarea extinsă și transpunerea unei directive. Și stă acolo, în sertarele Comisiei juridice, la naftalină, acest proiect de lege, care ar putea ajuta la recuperarea prejudiciilor, dar și posibilitatea ca tu, stat, să urmărești bunul respectiv, să-l  recuperezi și din mâinile terțelor persoane. Din punctul meu de vedere, fiecare instituție trebuie să-și facă curățenie în propria ogradă”, a conchis Ana Birchall, joi, în emisiunea „Culisele statului paralel”, de la Realitatea PLUS.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ