zilele comunei cristesti
ideall.ro

Zilele comunei Cristești au fost sărbătorite prin muzică, joc și voie bună

Zilele Comunei Cristești au avut loc joi, 15 august, în zi de sărbătoare, cu invitați renumiți de muzică ușoară și populară din țară.

Evenimentul a avut loc pe Stadionul Comunal, loc unde au fost desfășurate activități interesante atât pentru copii cât și pentru adulți. Cei prezenți au avut parte de o atmosferă de sărbătoare, joc și voie bună.

Evenimentul a debutat cu Formația de dans a comunei Cristești, urmată de tineri interpreți de muzică populară, tot din comună.

În continuarea evenimentului partea artistică a fost întreținută de artiști de renume, precum: Laura Olteanu, Mihaela Gurău, Ștefan Diaconiță, Angelica Flutur, Elena Petrache, Ștefan Pintilie, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Trupa Secret, Georgiana Roșu, Purdea Ovidiu Someș, Alessia și Ansamblul „Ozana”.

O altă atracție culturală și interesantă pentru localnicii a fost Asociația Geto-Dacii.

Un alt eveniment care a fost pe placul locuitorilor a fost focul de artificii care a încheiat evenimentul.

”De când sunt primar din 2004, cetățeanul a avut prioritate în fața mea”, a declarat primarul comunei Cristești, Constantin BOLOHAN

Localitatea noastră împlinește anul acesta 592 de ani de la prima atestare documentară din 1427. Am inițiat să revenim la sărbătoarea comunei, deorece este un prilej de bucurie și mândire pentru comuna Cristești. Ne bucurăm că în această zi de sărbătoare avem și foarte mulți din cei plecați în străinătate alături de noi pentru a împărtăși cu ei gândurile bune.

Avem foarte multe proiecte realizate până în momentul de față și la fel de multe în curs de realizare. Am investit în asfalt, școli, grădinițe, cămin cultural, dispensar, într-un stadion nocturn și avem în derulare extinderea de apă și canalizare, extinderea de gaz metan, o bază sportivă și de agrement cu terenuri de sport și bazine interioare și exterioare”, a mai declarat primarul comunei Cristești, Constantin BOLOHAN.

LĂSAȚI UN MESAJ