Share

Campioana României, ediţia 2016-2017, este Viitorul Constanţa, după victoria la limită în faţa CFR-ului (1-0). Trupa lui Gică Hagi s-a duelat de la distanţă cu FCSB şi cu Dinamo în ultima etapă din play-off, iar confruntarea a fost de-a dreptul incendiară. Hagi a câştigat astfel primul titlu ca antrenor cu Viitorul, la numai 8 ani de la înfiinţarea clubului. 

Viitorul a terminat la egalitate de puncte cu FCSB, dar este campioană, conform LPF, întrucât are avantajul meciurilor directe în faţa echipei lui Gigi Becali.

Patronul FCSB anunţase că va merge la TAS dacă LPF îi va da titlul Viitorului, invocând faptul că regulamentul ar fi interpretabil. LPF a emis însă astăzi un comunicat în care a confirmat că, la egalitate de puncte, echipa lui Hagi este campioană

Aseară, după meciul FCSB-ului, Gigi Becali a susţinut categoric că îşi va cere dreptatea la TAS şi i-a transmis un mesaj lui Hagi: “Mesajul meu pentru Hagi este așa: Nu vreau să fac nicio polemică, e nașul meu, nu mă cert cu el, dar dreptatea trebuie făcută și regulamentul trebuie respectat. Vom vedea ce spune TAS. Dacă TAS spune că ei au dreptate, eu o să-i strâng mâna și o să-i spun Bravo!”.


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ