Share

Violeta Alexandru: „Vorbeam despre termenul de 24 august până la care se va finaliza sistemul de notificare (3 luni înainte de data la care vor deveni pensionari) a celor care se pregătesc de pensionare, cu privire la actele care se vor depune, cu privire la procedura care trebuie demarată în vederea pensionării. Și alte informații utile. Am terminat mai devreme și Casa Națională de Pensii a și dat drumul mesajelor către angajatori.

De astăzi,mecanismul de informare al angajatului – Viitor pensionar informat și respectat – este funcțional!

Angajatorii din România, care au trecut o adresă de email validă în Declarația D112, vor primi un mesaj de tip e-mail informativ de la Casa de Pensii prin intermediul căruia îi sprijinim pe angajații lor care se pregătesc să iasă la pensie în următoarele 3 luni, cu o serie de informații utile (despre formulare și sursa de unde se pot descărca, despre actele necesare pe care să le aibă la îndemână – carnet de muncă, adeverințe privind vechimea în muncă, diplome de studii etc.). Aproximativ 2000 de angajați îndeplinesc condițiile de vârstă în noiembrie, ei sunt primii cărora ne-am adresat astăzi. Până la ziua în care vor încheia raporturile de muncă și vor pleca spre casă știind că, de a doua zi, sunt pensionari, vor avea actele pregătite. Informarea ține cont de vârsta de pensionare nu și de stagiul realizat ori de încadrarea în condiții speciale de muncă.

Citeste si   Marcel Ciolacu speră ca majorarea pensiilor cu 40% să fie votată de PMP, UDMR, Pro România, ALDE și independenți

M-am hotărât să demarez această activitate pentru că doresc:

– perioada de intrare la pensie să nu mai fie un stres;

– să se proceseze dosarele de pensie cât mai repede, fiind actele în ordine;

– să se emită decizia cât mai repede pentru ca persoanele să nu rămână fără niciun venit de la momentul ultimului salariu până la prima pensie;

Citeste si   Nicușor Dan o invită iar pe Gabriela Firea la dezbatere la Realitatea PLUS

– să fie mai ușor pentru angajați.

Din informațiile pe care le avem la acest moment, 30% dintre angajatori nu au completat adresa de email în Declarația D112. Îi rog și îi încurajez, pe această cale, pe toți angajatorii să completeze câmpul în care se introduc datele de contact/adresa electronică în cadrul Declarației D112 pentru a putea beneficia de acest mecanism de informare periodică privind intrarea la pensie a angajaților care se apropie de această etapă.

Citeste si   Un nou dosar penal pentru George Simion, protestatarul-șef din Piața Victoriei

Campania continuă! Demersul face parte din obiectivele mele de digitalizare a relației Ministerului Muncii cu cetățenii care ne accesează serviciile.”


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ