ideall.ro

Peste 65.000 de credincioşi înscrişi, din ţară şi din afară, vor sosi la Iaşi cu trenul, cu autocarele, microbuzele şi cu maşinile personale

Parcarea autovehiculelor mici se va face în parcările marilor centre comerciale, Carrefour ERA şi Metro. De aici, pelerinii vor fi transportaţi cu mijloacele de transport în comun ale municipalităţii. Parcarea autocarelor se va face pe ambele maluri ale Bahluiului.

Mijloacele de transport şi parcări

Pelerinii vor sosi la Iaşi cu trenul, cu autocarele, microbuzele şi cu maşinile personale. Fiecare comunitate/parohie va avea un responsabil general de grup, dar şi câte un responsabil pentru fiecare autocar/microbuz/tren

Pentru a veni în sprijinul pelerinilor, sunt puse la dispoziţia lor două trenuri: primul, pe ruta Adjud (plecarea la ora 08.00) – Bacău – Roman – Iaşi (ora 12.13) şi retur (de la ora 21.05); al doilea, pe relaţia Roman (10.45) – Paşcani – Iaşi (13.31) şi retur (de la ora 20.22). De la gara din Iaşi, pelerinii se vor deplasa pe jos până la porţile de intrare în zona specificată pe bilet, conform infograficului zonei de acces.

Având în vedere că majoritatea autovehiculelor mici (aproximativ 4.000) vor veni dinspre Roman/Bacău, parcarea acestora se va face în zona centrului comercial Carrefour ERA: maşinile vor fi direcţionate spre locul de parcare pe traseul: venind dinspre Roman, la sensul giratoriu de după Metro se virează pe prima stradă la dreapta, se continuă pe centura Iaşiului, direcţia Uricani şi se va ajunge în preajma Centrului comercial Carrefour ERA. Pe traseu vor fi indicatoare şi voluntari care vor direcţiona şoferii spre parcarea special amenajată lângă Carrefour ERA. De aici, pelerinii vor fi transportaţi cu mijloacele de transport în comun ale municipalităţii până la Palatul Culturii.

Parcarea autocarelor şi microbuzelor se va face în locul unde vor fi debarcaţi pelerinii, aceştia întorcându-se apoi pentru îmbarcare pentru a se întoarce acasă tot în acelaşi loc, după cum urmează:

– din Republica Moldova, 15 autocare, vor debarca pe Bd. Socola (intersecţia Bd. N. Iorga – Podu Roş), venind pe traseul: 1. ALBIŢA: Calea Chişinăului – Bd. Primăverii – Bd. Socola; 2. SCULENI: Bd. C.A. Rosetti – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. Primăverii – Bd. Socola; 3. STÎNCA COSTEŞTI: Bd. C.A. Rosetti – Bd. Tudor Vladimirescu – Bd. Primăverii – Bd. Socola.

– din Decanatul de Vrancea, 14 autocare, vor debarca pe Bd. Socola (intersecţia Bd. N. Iorga – Podu Roş), venind pe traseul: Canta – Silvestru – Bd. N. Iorga – Bd. Socola

– din Decanatul de Bacău, 85 de autocare şi 15 microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal stâng (Parcul Drapelului – Staţia Lukoil), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

– din Decanatul de Iaşi, 37 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

– din Decanatul de Moineşti, 9 autocare şi 31 de microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

– din Decanatul de Traian, 21 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 13.30, pe Splai Bahlui Mal drept (Podu de Piatră – Podu Roş), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal drept – Pod Cantemir – Podu Roş

– din Decanatul de Valea Siretului, 52 de autocare, vor debarca la ora 10.00, pe Bd. Mangeron (Facultatea de Mecanică – Facultatea de Construcţii), venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

– din Decanatul de Piatra, 57 de autocare şi 12 microbuze, vor debarca la ora 12.00, pe Splai Bahlui Mal Drept (Podu Roş – Primăverii), venind pe traseul: Str. Canta – Silvestru – Podu de Piatră – Splai Bahlui Mal Drept – Podu Roş – Sens Giratoriu – Splai Bahlui Mal Drept

– din Decanatul de Roman, 75 de autocare şi 30 de microbuze, vor debarca la ora 10.00, pe Splai Bahlui Mal drept – Pod Tudor Vladimirescu – Pod Metalurgie, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

– din Decanatul de Bucovina, 35 de autocare, vor debarca la ora 12.00, pe Bd. Mangeron – Bd. Tudor Vladimirescu – Facultatea de Mecanică, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

– din Decanatul de Trotuş, 25 autocare şi 8 microbuze, vor debarca la ora 11.00, la Hotel Europa: Staţionare Bd. C.A. Rosetti, venind pe traseul: Păcurari – Bd. Independenţei – Tg. Cucu – Str. Elena Doamna – Bucşinescu – Bd. Tudor Vladimirescu

Puncte de informare şi voluntari la dispoziţia pelerinilor

Pentru buna orientare a pelerinilor, vor fi amplasate 20 de puncte de informare şi 100 de panouri şi indicatoare. În perioada 6-11 mai, au fost întâlniri cu cei peste 400 de voluntari pentru vizita papei, în Bacău, Paşcani, Pustiana, Roman, Iaşi şi Suceava.

Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de cele 4.000 de steaguri care vor simboliza tricolorul românesc şi stemele Municipiului Iaşi, a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, respectiv a statului Cetatea Vaticanului, acestea urmând a fi amplasate pe traseul de acces dinspre aeroport către zona centrală.

În zona centrală a oraşului vor fi 300 de toalete ecologice, la care se vor adăuga şi toalete pentru persoane cu dizabilităţi. Vor fi oferite 120.000 de sticle de apă, fiind pregătite 15.000 de pelerine de ploaie.

Accesul în cele opt zone din perimetrul securizat

Perimetrul din faţa Palatului Culturii va fi împărţit în şapte zone în care vor fi aşezate persoanele care s-au înscris pentru acest eveniment, fiecare zonă având un punct de prim ajutor. De altfel, toată reţeaua spitalicească locală va fi pregătită pentru orice urgenţă medicală, urmând să funcţioneze în regim de gardă. O a opta zonă va fi cea din perimetrul catedralei catolice, cu un regim special, pentru bolnavi şi persoane în vârstă. Aici se va ajunge de pe strada Colonel Langa, cu permisele speciale primite anterior.

În toate aceste zone se va putea pătrunde începând cu ora 11.00, doar cu permisele de acces primite prin parohii, care au elemente de securitate detectabile la scanare, cu un cod şi o serie unică, permise ce nu pot fi multiplicate. Trebuie avut cu sine şi un act de identitate.

Toţi cei care vor intra în aceste zone vor trece printr-un control de securitate specific. La ora 16.00 se vor închide porţile de acces în perimetrul securizat. E important să se aibă în vedere că va fi nevoie de mai mult timp pentru a ajunge în zona întâlnirii cu papa, deoarece se va circula mult mai greu până la Iaşi, dar şi în oraş. Va fi o ocazie prin care copii, tineri, familii, preoţi şi persoane consacrate vor da mărturie despre spiritualitatea lor. Vor fi mai multe cântări interpretate de cei aproximativ 200 de corişti ai celor şase coruri din dieceză reunite.

Până în ziua premergătoare evenimentului există încă posibilitatea înscrierii on-line, pe site-ul Diecezei de Iaşi, la adresa: www.ercis.ro/papalaiasi. Însă pot veni la eveniment şi persoane care nu vor reuşi să se înscrie până la 31 mai, având posibilitatea să-l privească pe papa Francisc şi să-i asculte mesajul de la o distanţă mai mare de scena unde va fi Sanctitatea Sa.

Program special în ziua de 1 iunie

În ziua de 1 iunie, de la ora 14.00 până la ora 16.00, vor fi difuzate pe megaecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii mai multe filmuleţe despre papa Francisc şi despre comunitatea catolică din Moldova. De la ora 16.00, va fi un program spiritual de pregătire a întâlnirii Sfântului Părinte cu pelerinii.

Apoi, în faţa papei Francisc, de la ora 17.45, unul dintre elementele speciale ale acestui eveniment este constituit de mărturiile unui tânăr ieşean şi a unei familii formate din bunici, părinţi, copii şi nepoţi ce trăiesc în România şi în alte ţări. Desigur, va fi şi mesajul Sfântului Părinte.

Traducerea acestuia, dar şi a rugăciunii de consacrare la sfânta Fecioară Maria a tinerilor şi a familiilor vor fi traduse prin subtitrare pe ecranele amplasate în zona din faţa Palatului Culturii. De asemenea, şi prin intermediul Radio Iaşi, pe frecvenţa AM şi pe toate frecvenţele FM (96,3 FM în Iaşi), se va transmite acest eveniment, iar cei prezenţi, folosind un aparat radio mic cu căşti sau un telefon cu aplicaţie de radio (atenţie! care să nu aibă nevoie de internet), vor putea asculta traducerea simultană a cuvintelor papei. La final, va fi susţinut un concert de către Gheorghe Zamfir şi Orchestra Metropolitană Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ