Share

Promoția preestivală de martie s-a terminat și temperaturile revin într-un registru ceva mai modest, dar și mai caracteristic pentru prima jumătate a lunii martie.

Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în depresiuni și 13 grade în nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 0 și 7 grade.

Cu siguranță, mediile celei de a doua decade a lunii martie vor fi mai mici decât cele din prima decadă.

Calupul de circulație vestică instalat progresiv de la sfârșitul lui februarie capotează într-un blocaj continental de amploare. Merită să subliniem că fără advecția masivă de aer foarte cald în spațiul euro-asiatic din ultimul interval de timp, configurația barică din zilele următoare ar fi avut capacitatea de a genera un episod impresionant de iarnă, informează Meteo Moldova.

Doar că degeaba anticiclonii de blocaj pun stăpânire pe continent, dorsalele capătă aspectul clasicei Voekov sau Anticiclonul euro-asiatic este în mare formă, dacă masele de aer pe care aceste formațiuni le vehiculează sunt calde, ba chiar foarte calde pentru Scandinavia sau inima Siberiei.

Astfel, chiar cu o ciclogeneză foarte activă în Mediterana aerul nu este suficient de rece pentru a genera altceva decât precipitații lichide în regiunea noastră.

Apreciabile cantitativ, de altfel, de azi până duminică, interval în care în regiunile submontane și montane sunt așteptate cantități de 20-30 mm în Moldova (suntem poziționați pe linia de rezistență anticiclonală în fața avansului ciclonal, acolo unde se pot descărca precipitațiile ce nu pot avansa în direcția anticiclonilor).

Doar în regiunile montane temperaturile sunt suficient de coborâte pentru un nou val de ninsori.

Cu un aer foarte cald, motoarele iernii turează însă în gol. Nu e mare pagubă, totuși. Puțini și-ar fi dorit 25 cm de zăpadă apoasă în martie (Conf. dr. Lucian Sfîcă).


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ