Zeci de basarabeni protestează la București: Traian Băsescu propune înfiinţarea Ministerului Reunificării

0
Share

Zeci de basarabeni şi-au petrecut noaptea în corturile amplasate în Piaţa Universităţii din București, aceştia declarând că vor rămâne şi duminică acolo şi fac apel căre toţi românii să li se alăture, a declarat liderul manifestanţilor, George Simion.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a propus, duminică, înfiinţarea Ministerului Reunificării, precizând că susţine în totalitate unirea.

„Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al Reunificării pentru că aici drumul este bătătorit, a făcut-o Germania în condiţiile existenţei actului final de la Helsinki şi exact după prevederile finale ale actului de la Helsinki. Cum la fel, tot după actul final de la Helsinki s-a despărţit Cehoslovacia. Tot în baza aceluiaşi articol 1care dă drept popoarelor să stabilească pin referendum sau prin vot în Parlament modul cum îşi vor duce viaţa în continuare. (…) România are doar de câştigat de pe urma reunificării din punct de vedere al populaţiei, al teritoriului, va deveni una dintre puterile agricole ale Europei. Având în vedere situaţia din Transnistria, în următorii 10 ani nu se poate realiza reunificarea. Legat de evenimentele de ieri, nu consider ilegală intervenţia de ieri a jandarmilor, având în vedere nerespectarea autorizaţiei primite de la primărie”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în urma discuţiei cu liderii unioniştilor.

Citeste si   Președintele Iohannis, drespre atacul cu armă albă de la Nisa: România este alături de Franța în lupta împotriva extremismului

Întrebat când va fi posibilă unirea, liderul PMP a precizat că „atunci când va vrea parlamentul de la Chişinău”, potrivit Mediafax.

„Un pas ar fi utilizarea leului românesc în Republica Moldova, pentru accelerarea procesului de unificare”, a completat Băsescu.

Liderul PMP a mai precizat însă că politicienii nu ar trebui să se „joace” cu referendumul, pentru că acesta trebuie lansat la un moment potrivit, dând exemplul Marii Britanii.

Citeste si   Klaus Iohannis, după ședința de la Cotroceni: Momentan, nu se impune carantina. Anunț despre fondurile europene - VIDEO

Sursa: independent.md


Share
DISTRIBUIȚI
Buna dimineata Iasi isi asuma datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat!

LĂSAȚI UN MESAJ