Share

Dacă unele zodii își vor găsi jumătatea în această toamnă, altele vor avea numeroase probleme în relația de cuplu, neînțelegeri care vor duce în cele din urmă la certuri serioase și despărțiri.Iată care sunt zodiile care se despart în această toamnă:

TaurDiscuțiile aprinse pe care le-ai avut cu perechea ta în ultima vreme trebuie să ajungă la un final. Ambii aveți caractere puternice și din acest motiv fiecare vrea să își susțină părerea cum știe mai bine. Deși incompatibilitatea dintre voi nu a fost atât de evidentă la început, acum semnele nepotrivirii de caracter sunt din ce în ce mai clare. Pasul despărțirii va fi făcut de amândoi. Veți ajunge la acest consens după multe discuții serioase, ambii fiind de acord că este cea mai bună decizie pe care o puteți lua.

Citeste si   A sfidat moartea, într-un accident oribil! Polițiștii, șocați de ce au găsit acolo: ce făcea șoferița

GemeniFluturașii de la începutul relației de iubire încep să dispară, iar legătura dintre voi devine din ce în ce mai anostă, dar și tensionată. Tu ești o persoană sociabilă, căreia îi place să se înconjoare de oameni, dar și să fie mereu în centrul atenției. Perechea ta, pe de altă parte, este ceva mai conservatoare și preferă să rămână mai mult în casă. Din acest motiv, începi să crezi că dragostea pentru jumătatea ta a fost doar o iluzie, fiind din ce în ce mai nefericită în relația de cuplu. Înainte de a lua o decizie, este bine să te gândești de două ori la consecințele despărțirii.

Citeste si   Şi-a scos 6 coaste pentru a arăta ca Femeia Fantastică, dar au măcelărit-o! Cum arată acum

BalanțăAtunci când sentimentele nu mai sunt la fel de puternice, ambii parteneri încep să se simtă stânjeniți unul în compania celuilalt. Acest lucru se întâmplă și în cazul tău. Toată atracția care exista între voi odată a dispărut, iar acum vă este extrem de greu să vă expuneți sufletele și chiar trupurile. Deși la capitolul comunicare nu aveți niciun fel de problemă, dispariția flăcării care exista odată între voi începe să vă afecteze emoțional. Din acest motiv ai șanse mari să faci parte din categoria zodiilor care se despart în această toamnă.

Citeste si   Horoscop 24 octombrie. Nu te arunca la cheltuieli nesăbuite. Situația financiară se înrăutățește simțitor

LeuViața de cuplu nu este pentru oricine și de acest lucru îți vei da seama și tu în această toamnă. Deși totul merge perfect între tine și perechea ta, te simți ca o prizonieră. Firea ta rebelă și setea de libertate nu te lasă să te bucuri de liniștea și de confortul pe care relația ta ți le oferă. Îți amintești cu nostalgie de momentele în care puteai să petreci până dimineața și de momentele în care nu trebuia să dai explicații nimănui. O relație nu trebuie să fie văzută ca o limitare a libertății și de aceea vei decide că este mai bine să continui acest drum singură.


Share
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ