ideall.ro

Perspectivele şi modul de abordare de către clubul CSM Poli Iaşi ale ediţiei următoare a Ligii I au fost prezentate de primarul Mihai Chirica în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri la Palatul Roznovanu.

În deschiderea expunerii sale, edilul Iaşului a adus unele clarificări privind statutul sub care funcţionează echipa din Copou.

„Clubul de fotbal Politehnica Iaşi are ca membru fondator Asociaţia Sportivă Navobi, condusă de către domnul Adrian Ambrosie. Această asociaţie este coordonată de un comitet director care îl are ca preşedinte pe profesorul Leonid Antohi. Fac aceste precizări pentru a înlătura divagaţiile pe teme juridice în privinţa funcţionării acestei asociaţii sportive”, a spus primarul Mihai Chirica.

Acesta a apreciat pozitiv activitatea antrenorului Neagoe şi a felicitat întreaga echipă pentru rezultatele bune înregistrate îndeosebi în meciurile din play – out. „Toţi au contribuit, cu valoarea fiecăruia, pentru ca aceste rezultate să se întâmple. Vreau să-i mulţumesc într-un mod evident antrenorului Neagoe. A reuşit să se facă înţeles şi a realizat aceste succese. Atât dumnealui, cât şi preşedintele Florin Prunea, echipa, cei care s-au implicat, colectivul de conducere a clubului merită toată aprecierea mea şi le mulţumesc public pentru acest rezultat”, a declarat edilul.

Obiective înalte de performanţă

În continuare, primarul Mihai Chirica a subliniat faptul că CSM Politehnica Iaşi se află în faţa unui nou început. „Nu am văzut niciodată performanţă la acest club, că putem crea emoţii principalilor favoriţi. De fiecare dată, abordarea campionatului a vizat evitarea retrogradării. Iaşul a demonstrat în ultimii doi ani că poate depăşi anumite bariere de vizibilitate, de creştere economică, de competenţă administrativă, încât cred că şi în acest domeniu al fotbalului putem încerca şi altceva. Le-am spus celor de la club că eu nu mai accept drept obiectiv evitarea retrogradării.

Vom încerca să găsim şi alte formule pentru atingerea unor obiective de performanţă. Am mare încredere în domnii Ambrosie şi Antohi, pe care-i apreciez pentru seriozitatea, profesionalismul şi experienţa lor. Eu spun că ne-am trezit la timp în ceea ce priveşte situaţia de la club. Avem decizia de a merge mai departe şi, într-o echipă conştientă de misiunea sa, putem face lucrurile să meargă spre bine”, a declarat primarul Iaşului.

Poli mizează pe jucători noi, de valoare

La rândul său, Adrian Ambrosie şi-a exprimat dorinţa de a vedea CSM Politehnica Iaşi obţinând performanţe mai ridicate. „Am vrut întotdeauna ca Poli să ajungă la alt nivel, să se bată pentru primele locuri, să câştige un trofeu. Acest lucru nu a fost posibil în ultima perioadă. La o cercetare mai atentă, conducerea clubului a constatat că datoriile acestuia se măreau an de an. Din acest motiv, am fost desemnat să supervizez activitatea clubului”, a declarat Ambrosie.

În context, acesta a oferit câteva detalii privind colaborarea dintre CSM Poli şi firma Fotbal Hebdo. „Vrem să facem performanţă la Iaşi, împreună cu domnul Arcadie Zaporojanu, un impresar care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Fotbal Hebdo ne va ajuta cu câţiva jucători de valoare, care pot face echipa să-şi împlinească obiectivele”, a precizat Adrian Ambrosie.

Prezent la conferinţă, preşedintele comitetului director, profesorul Leonid Antohi, a evaluat situaţia clubului drept dificilă. „Peste o lună de zile începe campionatul. Jucătorii se vor aduna la club pe 17 iunie. Aşa că vom încerca să rezolvăm problemele cât mai repede. Contractul preşedintelui Prunea expiră în 23 iulie. I-am prezentat deja intenţia noastră de a nu mai colabora cu el în continuare. Avem un alt proiect de finanţare, cu largă deschidere, practic un nou drum”, a declarat Leonid Antohi.

LĂSAȚI UN MESAJ