Cum susții un club de lectură pe teme fantasy în familie?

Un club de lectură în familie nu înseamnă doar pagini întoarse la aceeași oră. Înseamnă un prilej, aproape ritualic, de a ne opri din fugă, de a lăsa telefoanele într-un colț și de a ne auzi vocile.

Fantasy-ul e terenul ideal pentru asta. Dă curaj imaginației, aduce teme mari într-o formă prietenoasă și îi adună la aceeași masă pe cei mici și pe cei mari. Când cartea are ritm, personaje cu bătăi de inimă recognoscibile și o miză care te atinge, discuțiile se aprind fără invitație formală.

Îmi place felul în care genul acesta le permite copiilor să pună întrebări grele, dar într-o lumină jucăușă. Când apar mistere, când realitatea se curbează, când un personaj ezită și apoi îndrăznește, începem, fără să ne dăm seama, să vorbim despre noi. Acolo, la mijlocul mesei, lângă o cană de ceai, ieșim din rolurile obișnuite și ne trezim colegi de aventură.

Un exemplu viu: o aventură care adună familia la masă

În romanul „Drumul către o altă dimensiune”, un grup de copii descoperă abilități neobișnuite și intră într-o misiune cu bătaie lungă: protejarea unor artefacte vechi ce ar putea deschide o lume paralelă.

Prietenia, curajul, sacrificiul și, mai ales, exercițiul de a-ți cunoaște limitele se înnoadă într-o poveste cu miză emoțională, nu doar cu efecte spectaculoase. Atmosfera are un farmec aproape tactil: detalii vii, dialog sprinten, un mister care te ține cu cartea deschisă până mai târziu decât ți-ai propus.

Pentru un club de lectură, primul capitol funcționează ca un declic. Îl avem pe Mihai, 13 ani, într-o localitate de lângă Cluj-Napoca. Locul de întâlnire cu necunoscutul e o fabrică abandonată, cu legenda ei neliniștitoare: o groapă fără fund în colțul sălii și un polițist dispărut cu ani în urmă.

E exact genul de început care face urechile copiilor să ciulească. Citești câteva pagini cu voce tare, pe roluri dacă aveți chef, și lași întrebările să își găsească locul: ce face curiozitatea din noi, cine e responsabil când apar pericole, cum se învață curajul?

Apoi vine scena care schimbă aerul: Mihai cade în groapă și aterizează într-o încăpere stranie, cu provizii rânduite, o vitrină cu o cască de viking și o sabie, plus un bătrân taciturn.

Curând apar indicii SF ce pun mintea la treabă: un câmp electromagnetic care atenuează șocul căderii, o aură albastră în palmele băiatului, o ușă invadată de lumină. Nu-i nevoie de artificii, semnele că lumea „noastră” are interstiții sunt suficiente pentru ca discuțiile să pornească la drum.

Cum pornești, fără să pari „organizatorul-șef”

Să nu vă sperie planificarea. O întâlnire pe săptămână e suficientă. Prima jumătate de oră pentru lectură, restul pentru schimb de impresii, o schiță pe hârtie, poate o frază preferată citită din nou. O lampă caldă pe masă face minuni. Copiii se prind repede de mici ritualuri.

Un bol cu pietricele colorate poate ține loc de „microfon”: iei o pietricică atunci când vrei să vorbești și o pui la loc când ai terminat. Asta păstrează ritmul, fără disciplină scorțoasă.

Mi-a prins bine și ideea „obiectului serii”. Dacă în capitol apare o sabie, puneți pe masă o riglă lungă sau o ramură lustruită pe post de artefact. Dacă e vorba de un semn luminos, o lanternă mică face toată atmosfera. Nu teatralizați, atingeți doar concretul. Copiii înțeleg repede că lectura nu e aer, ci ceva care se ține în mână.

Ce faci dacă unii nu au citit

Se întâmplă. Nu transformați întâlnirea în pedeapsă. Începeți cu un rezumat lejer, făcut de cei care au citit, apoi citiți împreună două-trei pagini-cheie. Cine n-a ajuns la zi poate să aibă rolul de „observator al emoțiilor”: notează două momente care i-au dat un ghem în stomac sau l-au făcut să râdă. Așa, toată lumea rămâne în joc.

Roluri care îi implică pe toți

Un copil poate fi păstrătorul citatelor, altul cronicarul locurilor, un adult „gardianul timpului”. Rolurile se schimbă de la o ședință la alta, ca să circule responsabilitatea. Și da, un prieten al copiilor sau o mătușă care a iubit cărțile la vârsta lor pot fi invitați oricând. O voce nouă aerisește discuția.

Întrebări care țin familia în dialog

Când apar „feline” ce vânează eroii, când bătrânul pare să știe mai mult decât arată, când simți că Mihai e alesul, întrebările vin firesc. Cine decide ce e periculos, adultul care are experiență sau copilul care crește și vrea să-și încerce puterile?

Ce înseamnă să te simți tras către ceva, ca de o forță pe care n-o controlezi? E eroism și să spui „nu”, cum e eroism și să spui „da”? Întrebările nu caută „răspunsul corect”, ci un răspuns personal. Aici se întâmplă apropierea adevărată.

Îmi place să țin și o rubrică neoficială, „unde se curbează realitatea”. Copiii și adulții aduc exemple din jurul casei în care povestea parcă a lăsat indicii. Fabrica părăsită cu masa de conferință și scaunele prăfuite devine șablonul după care recunoaștem clădirea mare de la colțul străzii. Dintr-o dată, orașul se transformă în scenografie.

Jocuri și micro-proiecte care nu cer materiale speciale

După două sau trei întâlniri, încercați un proiect mic. Desenați împreună harta „camerei imposibile” în care ajunge Mihai. Nu trebuie să fie realistă, important e să apară ușa uriașă, vitrina cu casca de viking, mini-biblioteca și fotoliul bătrânului.

Cu copii mai mari, merge un jurnal de echipă: fiecare scrie câteva rânduri despre „puterea” pe care ar vrea s-o descopere la sine, felul în care ar folosi-o și ce o limitează. Părinții pot scrie și ei, pare copilăresc, dar deschide sertare pe care le știam ferecate.

Un joc care prinde repede e „artefactul ascuns în casă”. Ascundeți un obiect banal, spuneți două indicii, iar cel care îl găsește inventează pe loc o mini-legendă despre el. Dacă simțiți energie, nașteți o regulă a clubului vostru, scurtă și memorabilă. La noi a mers una veselă: „vorbește ca un erou, ascultă ca un prieten”. E caldă și funcționează.

Cum ții viu clubul, fără presiune

Nu transformați lectura în temă pentru acasă. Mai bine citiți puțin și povestiți mult. Când entuziasmul scade, invitați o persoană nouă, schimbați locul (pe balcon, la un picnic, pe covor), sau faceți o pauză de două săptămâni, mai ales după un capitol intens. Clubul e al familiei, nu familia a clubului. Libertatea asta îl ține viu.

Câteva trucuri blânde pentru discuții bogate

Uneori ajută să aveți o întrebare de pornire: „cu cine ai fi plecat tu în misiune și de ce?”. Alteori, un mic moment de liniște, un minut în care fiecare notează o scenă și un sentiment, schimbă calitatea dialogului. Și, foarte simplu, apa sau ceaiul pe masă. Când toată lumea își umple cana, curge și povestea.

De unde pornești concret și ce carte alegi prima

Alegeți o carte care îmbină aventura cu maturizarea și are un limbaj accesibil adolescenților, fără să îi piardă pe cei mai mici. O poveste cu prietenie adevărată, cu mize clare și cu imaginație sănătoasă.

Exact așa e romanul folosit aici ca exemplu. Are tempo bun, scene memorabile și repere sigure pentru discuții despre curaj, limite personale și loialitate. Pentru primele luni ale clubului, funcționează excelent.

Resurse și achiziție

Dacă aveți nevoie de un punct de pornire, luați în considerare „Drumul catre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan. Este o lectură potrivită pentru un club de familie, cu ritm, mister și căldură. Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro.

Dacă preferați varianta clasică, comanda ajunge rapid, iar dacă sunteți genul „vreau acum”, există și opțiunea de e-book pe anumite platforme; important e să o aveți la îndemână când începeți.

O idee care rămâne

De la o întâlnire la alta, clubul devine o mică hartă de familie. Înveți să asculți până la capăt, să lași loc pentru glume, să accepți că cineva vede altfel o scenă care pentru tine părea limpede. Iar când cartea te duce la marginea unei alte lumi, merită să rămâi o clipă pe prag și să întrebi: ce înseamnă pentru mine pasul următor?

Când îți pui întrebarea asta, lectura nu mai e o sarcină, ci o experiență împărtășită care te schimbă discret.